joi, 9 aprilie 2009

Atenţie! Planul P e în desfăşurare! Diversiunea D joacă tare!

In societatea românească se petrec schimbări importante! E suficient să observi evenimentele din justiţie, poliţie şi politică. Sunt schimbări semnificative, sub mantia unor evenimente care par doar răfuieli politice: justiţia dă semnale societăţii civile, poliţia acţionează atipic, iar politicul face întoarceri de 180 de grade. Observaţi! Dar nu ţintiţi către spectacolul vizual din evenimente, ci către rezultatul lor final, după care întoarceţi-l (tot) cu 180 de grade. Numai aşa se va putea percepe semnificaţia realităţii. O realitate care, în 2-3 săptămâni, va fi alta... (Rândurile acestea sunt exclusiv pentru cei care cred în teoria conspiraţiei.)

luni, 6 aprilie 2009

Justiţia flatează societatea civilă

Miraţi-vă şi cutremuraţi-vă, români! S-a trezit justiţia şi s-a pus pe treabă! S-a frecat bine la ochi şi-a început să-şi atârne sabia de un fir de păr deasupra capetelor celor mari, bănuiţi c-ar fi călcători de lege. Aşa s-ar zice că stau lucrurile dacă citeşti motivarea dată de o judecătoare în cazul Becali, recent arestat. Sătulă, probabil, de interminabilele reproşuri ale cetăţenilor de exercitare defectuoasă a rolului pe care judecătorul îl are în stat, judecătoarea s-a mobilizat exemplar, acţionând decisiv, printr-o lovitură necruţătoare, din condei, aplicată din jilţul său sacru: dispune arestarea preventivă a lui G. Becali pentru 29 de zile.

Arestarea are, în raţionamentul judecătoarei, "caracter excepţional" şi se justifică prin aceea că "reacţia autorităţilor judiciare trebuie să fie promptă, fermă, exigentă, pentru a da un semnal societăţii civile, în sensul că astfel de manifestări nu pot fi lăsate nesancţionate". Care va să zică, după ce Becali a fost acuzat că s-a erijat în organ de aplicare a legii, trezind invidia altor organe pentru eficienţa lui în acţiune, e rândul judecătoarei să-i arate lui Becali muşchii, proclamându-se ca "autoritate judiciară" cu reacţie promptă, fermă şi exigentă, de natură să dea "un semnal" societăţii civile. Aşadar, raţiunea judecătoarei a calculat cu maximă precizie că nu e nevoie cumva de vreo măsură sancţionatoare pe care G. Becali să o primească împăcat pentru faptele sale concrete, nici de vreo lecţie pedagogică cu predare continuă, pe care să o primească, indirect, potenţialii infractori din ţărişoara noastră, ci de un semnal sporadic pe care să-l perceapă "societatea civilă". Dar cine e societatea civilă? Se confundă ea cu cetăţenii ţării însetaţi de dreptate? Se confundă ea cu toţi cei nedreptăţiţi chiar de organele judiciare în prelungiţii ani de tranziţie ai democraţiei noastre originale? Nu în mod necesar. Pentru că, la noi, societatea civilă a fost percepută de putere şi de autorităţile judiciare ca o instituţie cvasielitistă, dar cu identitate neclară şi permanent cârtitoare, cu o imagine care, în zilele ei cele mai incisive, avea "privirea speriată, însoţită de o uşoară grimasă" care trăda nu teama faţă de infractori, ci teama faţă de judecători şi de actele lor zilnice. Probabil că, din compasiune pentru această întristată instituţie, magistratul Judecătoriei Sectorului 1 a hotărât să ia o măsură compensatorie, pentru a-i restitui societăţii civile, dacă nu estetica surâsului produs de satisfacţia unui act de dreptate, măcar orgoliul că mai e pomenită din când în când pe la colţurile democraţiei.

Departe de a fi o simplă şi întâmplătoare compunere subiectivă, motivarea judecătoarei ar trebui să-i alarmeze pe cetăţenii de bună-credinţă cu speranţe democratice. Şi nu pentru că motivarea hotărârii ar fi fost făcută în contra principiilor imparţialităţii judecătorului şi a egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci pentru că ea demonstrează că băieţii de la cârma organelor judiciare, oricine ar fi ei, au învăţat că evitarea sau eliminarea opoziţiei se poate face oferindu-le cetăţenilor argumentul şi senzaţia că o iluzorie societate civilă cere, aprobă, veghează şi, la o adică, reglementează continuu, în numele şi în folosul lor, actul de dreptate.