Se afișează postările cu eticheta partide. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta partide. Afișați toate postările

joi, 18 decembrie 2008

Guvernul care se spală pe mâini de justiţie

Coaliţia surprinzător de social - democrato - conservator - liberală se chinuie să producă o listă cu miniştri, după ce şi-au împărţit frăţeşte numărul portofoliilor. Au început să apară deja liste cu cei desemnaţi pentru ocuparea fotoliilor ministeriale. Găsirea "independentului" de la justiţie se dovedeşte a fi însă dificilă. S-au vehiculat ceva nume, dar nu avem nici o certitudine.
.
De ce 'independent' la justiţie?
.
A fost una dintre primele decizii anunţate de Coaliţie, deşi, din câte-mi amintesc am votat nişte partide care ar trebui să-şi asume responsabilitatea deplină a guvernării. Chiar dacă s-au aliat împotriva firii, responsabilitatea guvernării, că asta înţeleg că-i mână în luptă, înseamnă şi Ministerul Justiţiei.

Chiar nu s-a găsit nici un jurist de o oarecare notorietate profesională prin PSD, PC sau PD-L care să-şi dorească să fie ministrul justiţiei? Parcă era intesat Victor Ponta. În cărţi părea să fie şi Cristian Diaconescu. PD-L n-a generat pretendenţi din rândul partidului, dar anterior alegerilor a dat drept certă opţiunea pentru Monica Macovei.
.
Poate că încă nu e foarte evident, dar cred că în spatele discursului cu "independentul de la justiţie" se ascunde o manipulare politică de proporţii. Nici un partid nu vrea să-şi rişte simpatia electorală asumându-şi responsabilitatea pentru justiţie. În primul rând pentru că asociaţii la guvernare au proprii dalmaţieni care n-ar vrea să-şi rişte mântuirea penală cu acuzaţii de favoritism politic în faţa judecătorului sau procurorului.
(...)
continuare pe Penifest