duminică, 31 august 2008

Consideratii despre prezenta magistratului in sistemul penitenciar

Urmăresc cu interes reacția cititorilor privitoare la prezența magistraților în sistemul penitenciar. E adevărat, pentru acest blog magistratul a devenit o marcă a caracterului discreționar al administrării sistemului penitenciar. De aici și impresia că am atribui exclusiv vina pentru situația actuală câtorva procurori și judecători sau am considera drept trăsătură naturală a magistratului incompetența managerială.
.
Sistemul penitenciar: un sistem cu puține șanse de reformare
Spre deosebire de colegi de blog (cu care m-am contrazis adesea), susțin că sistemul penitenciar nu are nicio șansă de reformare cu oamenii din interior. Cred că acest sistem este una din cele mai retrograde, disfuncționale și corupte instituții din România, alături de instituții ale administrației locale și ale sistemului sanitar. Și cum lipsa de profesionalism, corupția sau rezistența la schimbare nu sunt fenomene metafizice ci se manifestă concret prin oameni, nu văd cum indivizi corupți, slugoi, neprofesioniști sau retrograzi pot pretinde că sunt potențiali vectori de schimbare.
.
Sunt afirmații extreme, nedrepte față de o minoritate activă, dedicată și integră, și cu un grad de generalitate care depășește limitele reale ale incompetenței și corupției din sistem. Însă, imaginea plastică a sistemului este o încrengătură haotică de interese meschine și mărunte, neprofesionalism și slugărnicie, lipsă de viziune și opacitate, nepotism și aranjament, în care se ițesc ici și colo puseuri singuratice de indignare și vocație care se sting adesea în renunțare. În mod realist, statistic vorbind, chiar și în condiții ideale, este imposibil să extragi și să pui împreună acei indivizi integri și capabili să schimbe sistemul. Schimbarea poate fi făcută doar printr-un șoc extern, sprijinit de o voință politică și acompaniat simultan de un aflux masiv de resursă umană exterioară sistemului care nu știe cu ce "se mănâncă" sistemul penitenciar.
.
Magistratul penitenciar: simbol al slăbiciunilor sistemului
Am să mă opresc aici asupra acestor considerații generale, deși poziția este contestabilă și se pretează la o discuție lungă și argumentată. Revin la magistrați. Paradoxal și în ciuda celor afirmate mai sus, cred că aceștia trebuie să dispară urgent din sistem. Și nu pentru că sunt magistrați (puteau să fie la fel de bine ingineri). Ci pentru că apariția lor în sistem, chiar relativ benefică în ceea ce privește transparența, orientarea scopului sistemului către un principiu social (reintegrarea) și relaxarea raporturilor rigide între angajați (milițienești), nu a făcut decât să adâncească criza de prestigiu a angajatului și sistemului. Fiind exclusiv în posturi de conducere, magistrații au reprezentat un caz test pentru modul de funcționare al sistemului penitenciar. Felul în care au ajuns aici și, prin consecință, prestația lor au confirmat modelul de funcționare al penitenciarelor: neintegru, neprofesional și inechitabil.
.
Niciunul dintre ei nu a venit pentru că ar fi fost lovit subit de o dorință aprigă de a reforma administrația penitenciarelor. Niciunul nu a venit din vocație. Niciunul nu a venit prin concurs. Niciunul nu câștigă egal, la muncă egală și post echivalent, cu ceilalți din sistem. Niciunul nu a ajuns aici ca urmare a vreunui merit, ci doar ca recompensă politică. Niciunul n-a făcut vreo mare branză în sistem, ba chiar s-au dovedit la fel de corupți (vezi Iacob sau Șerban) sau la fel de incompetenți (vezi Iosif sau Șpaiuc).
.
Nu cer să îndeplinească toate condițiile, că doar nu vorbim de îngeri. Dacă au venit numiți politic, să dovedească ceva. Dacă au vocație, să vină prin concurs. Dar e uimitor cum câțiva oameni, teoretic deasupra niveluilui sistemului, au reprezentant chintesența tuturor tarelor sau slăbiciunilor sistemului penitenciar. De aceea, eu vreau să se întoarcă de unde au venit. Și dacă vor să lucreze aici: a) să dea concurs ca oricare altul și/sau b) să câștige ca oricare altul și/sau c) să răspundă profesional ca oricare altul. Măcar una din trei!
.
Harta magistraturii penitenciare
1. STOICA MARIAN (Procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi) - director Penitenciarul Turnu Severin;
2. MUREŞAN IOAN (Procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Alba Iulia) - director la Penitenciarul Aiud;
3. GÎLCĂ IONEL (Prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei) - director la Penitenciarul Brăila;
4. FOCICĂ MIHAELA (Procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş) - director la Penitenciarul Colibaşi;
5. MIHAI CIORCAŞ (Judecător la Tribunalul Satu Mare) - director la Penitenciarul Satu Mare;
6. GHEORGHE ŞPAIUC (Prim procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi) – director general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Este soţ al sefei de cabinet al ministrului Adomnitei, Raluca Şpaiuc;
7. ZINICA TRANDAFIRESCU (Judecător la Tribunalul Prahova) – director la Penitenciarul de Femei Targsor;
8. CONSTANTIN CERGĂ (fost procuror şef al Structurii Teritoriale din Craiova a PNA) – director la Penitenciarul Craiova;
9. ADRIAN DICU (Procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie) – director la Penitenciarul Giurgiu;
10. EDUARD STASIE (Procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova) – director la Penitenciarul Ploiesti;
11. GABRIEL GUNESCU (Judecător) – director la Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova;
12. DĂNEL CRISTINEL SĂRĂU (Procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Măcin) – director la Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti.
.
Să nu-i uităm pe cei care ne-au părăsit, inegalabilii MARIUS IOSIF, ALEXANDRU ȘERBAN, LAURENȚIU VINTILĂ, MARIUS IACOB sau GHEORGHE CUCU.
.
Caracterul ilegitim al prezenței magistraților în sistem
1. Art. 125 alin 3 din Constituție spune: `Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din învatamântul superior`.
2. Art. 132 alin. 2 din Constitutie spune acelasi lucru in cazul procurorilor;
3. Avem deja o jurisprudenta a Curtii Constitutionale care a desfiintat in noiembrie 2007 comisia de la Cotroceni pentru acest motiv: prezenta magistratilor in comisie;
4. De asemenea, avem un precedent administrativ: Antonie Iorgovan s-a opus numirii magistratilor in Consiliul National de Integritate, numirea lor acolo, fiind conform acestuia, neconstitutionala;
5. Contrar Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1218/2006, care prevede o metodologie concurenţială, a fost reluată de Chiuariu practica detaşării unor magistraţi în poziţii de directori de penitenciare prin proceduri lipsite de transparenţă, care eludează sistemul concurenţial obligatoriu pentru aceste posturi, chiar atunci când candidaţii sunt magistraţi. (primii 5 magistrati din lista au fost numiti direct, desi exista acest OMJ introdus de Macovei);
6. Nivelul veniturilor magistratilor din sistemul penitenciar este imens (intre 130 de milioane si 220 de milioane de lei vechi net, in functie de vechimea in magistratura si diversele sporuri specifice ANP, plus prime și alte beneficii). Veniturile sunt câștigate doar în vitutea statului de magistrat și a funcției de conducere ocupate.
.
Câteva concluzii triste în legătură cu magistrații
1.
Detaşările magistratilor in ANP, făcute într-o lipsă de transparenţă totală, fără concurenţă, fără criterii de competenţă şi cu încălcarea flagrantă a normelor legale în vigoare (Ordinul MJ 1218/2006 privind condiţiile de participare, organizare şi desfăşurare a interviurilor pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct de penitenciar şi Legea 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din ANP) generează o instabilitate permanentă, un mare deficit de expertiză la nivelul conducerii sistemului penitenciar, şi perpetuează tradiţia de nepotism a sistemului. Magistraţii numiţi în funcţiile de director de penitenciar câştigă de 3-4 ori mai mult decât un director funcţionar public, desi nu sunt manageri si nu presteaza un volum de munca mai mare;
2. Numărul mare de detaşări în afara sistemului instanţelor şi parchetelor, în condiţiile lipsei de personal din sistemul judiciar, pun în pericol chiar ideea de independenţă și eficiență a justiţiei. Sunt peste 500 de procurori lipsă la parchete și câteva sute de judecatori lipsă la instanțe. Cu toate acestea, în ultimii trei ani Consiliul Superior al Magistraturii a dispus detaşarea total nejustificată a unor judecători şi procurori la autorităţi şi instituţii publice ce constituie alte puteri ale statului decât puterea judecătorească, cum sunt Ministerul de Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale sau Administraţia Naţională a Penitenciarelor;
3. In mod evident, motivatia furiei cu care magistratii se calca in picioare pentru detasari in functii administrative este venitul urias pe care il obtin prin cumularea salariului de magistrat cu sporurile specifice. Nu e de uitat si faptul ca ei au acces la aceste functii fara concurs, fara evaluare, putandu-se oricand intoarce in instante si parchete. Ei privesc aceste posturi ca o sinecura sau ca o modalitate de a iesi la pensie cu venituri uriase.

joi, 14 august 2008

Pactul statului de drept cu literele strâmbe

Că majoritatea electoratului din România se află, politic vorbind, într-o lehamite vecină cu somnul de veci ne era foarte clar. Nu acelaşi lucru l-am fi putut spune până de curând despre societatea civilă din România, care, aşa contestată cum e, încă mai (ră)suflă din când în când câte o luare de poziţie asemănătoare cu bula obosită a vulcanilor noroioşi, ieşită cu greutate din minima presiune aflată în măruntaiele gliei străbune. Aşa s-a întâmplat şi recent, când societatea civilă a cerut Guvernului României şi liderilor partidelor politice angajamentul de a respecta câteva reguli ale statului de drept. Ca la un curs de educaţie civică, printr-o petiţie online, societatea civilă reaminteşte partidelor politice că România a intrat în Uniunea Europeană, faţă de care s-au făcut promisiuni ce trebuie respectate, şi că e nevoie de stabilitatea sistemului judiciar şi de independenţa sa faţă de interferenţa politică.

În pofida gravităţii situaţiei care a dus la o petiţie scrisă publică, cursul de educaţie civică nu include, printre metodele sale de fixare eficientă a materiei, tradiţionala urechere, pedepsirea la colţ cu genunchii pe coji de nucă şi nici vreun strigăt de revoltă împotriva politicienilor neascultători. Pentru că societatea civilă românească, atunci când vine vorba de principiile care ar trebui să guverneze statul de drept, nu se înfurie primejdios, nu urlă de indignare şi nu mărşăluieşte pe străzi ca să le reproşeze intransigent politicienilor abaterile majore care au adus la minimum încrederea cetăţeanului român în justiţie.

Petiţia publicată în internet de societatea civilă insistă, în textul ei, asupra menţinerii, înainte şi după alegeri, a conducerii actuale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (”DNA”) şi a Agenţiei Naţionale de Integritate (”ANI”), ca şi cum oamenii din conducerea actuală a acestor instituţii ar fi garanţii incontestabili ai statului de drept. Care sunt, de fapt, motivele cererii de menţinere, indiferent de circumstanţe, de prezent şi de viitor, ale conducerii din aceste două instituţii? Logica firească ar cere o schimbare imediată atunci când oamenii din conducere nu sunt eficienţi, când săvârşesc abateri sau când au o poziţie contrară scopului funcţiei pe care o au. Iar toate acestea trebuie probate, pentru a evita îndoiala faţă de adevăratele motive ale schimbării. Din acest punct de vedere, cererea societăţii civile, de inamovibilitate pentru aceşti oameni, nu poate fi interpretată decât în sensul afirmării unor interese oculte, care sunt în afara funcţionării eficiente a acestor instituţii şi, negreşit, în afara unei societăţi civile sănătoase. De unde ştie societatea civilă cum îşi vor îndeplini DNA şi ANI, cu organizarea şi oamenii lor de azi, obligaţiile pe care le au? Răspunsul îl vom căuta singuri. Şi tot singuri vom căuta explicaţia faptului că petiţia societăţii civile conţine, aşa cum se arată chiar în textul ei, doar o “propunere” făcută partidelor pentru un pact cu statul de drept, în fapt un pact care sa garanteze inamovibilitatea oamenilor DNA şi ANI. Prin urmare, acesta ar putea fi motivul pentru care termenii pe care autointitulata societate civilă îi foloseşte în petiţie nu prezintă pactul ca pe un imperativ, venit ca răspuns la o situaţie critică, în care justiţia, ca putere de echilibru în societate, e în pragul unui colaps. Textul însuşi al petiţiei prezintă în realitate doar “o propunere”, fără expresii dure ori aprecieri severe. Cu alte cuvinte, o variantă de compromis, în esenţă negociabilă şi susceptibilă de respingere. Aşa vom înţelege de ce societatea civilă iniţiatoare a petiţiei nu foloseşte tonul dur şi ultimativ care s-ar fi cuvenit pentru o situaţie atât de gravă şi de ce ambiţul de azi al societăţii civile nu mai e acela de a pedepsi, fie doar şi textual, ci acela de a explica, părinteşte, cu exprimări candide, dezideratele pentru realizarea unui stat de drept autentic.

În mod inevitabil, vom ajunge la concluzia că nici activitatea societăţii civile nu mai e ce a fost! Ea pare că reacţionează sporadic şi în special atunci când e străfulgerată de revelaţiile provocate după citirea rapoartelor sfintei, infailibilei şi salvatoarei Comisii Europene. Aşa se face că societatea civilă cere partidelor politice şi premierului Tăriceanu să considere justiţia ca fiind de “interes strategic pentru statul român”, ceea ce ar impune, fără alte justificări, măsuri pentru asigurarea funcţionării sale corecte. În alţi termeni, se afirmă că statul român, primit cu braţele deschise de sănătosul şi exigentul organism al Uniunii Europeane, nu dispune de o justiţie care să funcţioneze în parametrii minimali ai zisei uniuni. Abia acum, dar fără stupoare, s-a sesizat acest inconvenient care asigură corupţiei un mediu cât se poate de prielnic. În fapt, nu s-a descoperit cine ştie ce lucru, doar că justiţia merge prost, aproape catastrofal, încât, de mâine, e obligatoriu să o privim în ochi şi să o preţuim ca pe una de “interes strategic”. Această exprimare grea a societăţii civile trădează nu doar inadecvarea conceptuală a tezei, ci şi pervertirea semnificaţiei justiţiei, de putere sine qua non a unui stat democratic, prin asimilarea ei cu un activ, de care te poţi lipsi ori nu, după o prealabilă calificare a lui pe linia “strategic-nestrategic”. Dar nimic din această teză a societăţii civile cuprinse de elan analitic nu pare să-i tulbure pe autorii ei, care cer forţelor politice să facă un pact cu statul de drept, idee care poate evoca imaginea unor negocieri între statul de drept şi o entitate de rang egal, formată din inexpugnabilele forţe politice actuale. Nu este însă de mirare. Societatea civilă de azi are şi ea probleme de autenticitate, de funcţionare, de motivare şi de profesionalism. În loc de o voce civilă grea, explozivă şi tulburătoare, societatea civilă abia poate regăsi o voce subţire, anchilozată şi anostă. În confruntarea pe care şi-o asumă cu haitele de animale politice, înmulţite şi sălbăticite accentuat printre legile şi instituţiile estropiate din jungla tranziţiei noastre, societatea civilă nu este în stare să iasă la luptă sau măcar să emită un răcnet ofensiv şi înfricoşător. Tot ce mai poate face societatea civilă se reduce la un oftat pedagogic pe care nu-l mai ia în seamă nimeni. Şi cum ar putea fi altfel când România e deja un stat “de drept” atât pe hârtie, în litera Constituţiei, cât şi pe harta politică a Uniunii Europene? Cum să treacă societatea civilă, în gând, în vorbă şi în faptă, la o atitudine intransigentă faţă de situaţia pe care o reclamă, când observă că Occidentul, pasămite civilizat şi civilizator, demonstrează, prin actele sale concrete, că România are ausweiss în regulă? Oricum, după amprentarea romilor din Italia, se vădeşte că, şi la nivelul Europei Occidentale, statul de drept capătă înfăţişări nebănuite, sub care sluţirile aduse drepturilor omului pot fi trecute uşor cu vederea.

În aceste condiţii, cât e de aşteptat ca umila propunere a societăţii civile să provoace o transformare radicală a mentalităţii politicienilor noştri faţă de funcţionarea corectă a justiţiei şi a statului de drept? Cât e de realistă o astfel de transformare când Uniunea Europeană se rezumă şi ea la atenţionări din pix, nesancţionând drastic România pentru funcţionarea catastrofală a unei justiţii de “interes strategic”? Şi ce fascicul luminos le-ar putea schimba politicienilor români viziunea lor despre justiţie când ei ştiu, simt şi observă că acţiunile lor de până acum, pe bază de tain oferit generos străinilor, le-au asigurat succesul intrării în Uniunea Europeană care, implicit, a girat şi ea teza că România este un stat de drept, apt de integrare? Chiar dacă toate răspunsurile la aceste întrebări ar fi net defavorabile şi incomode, mai supărătoare decât toate la un loc rămâne ideea că însăşi societatea civilă, prin petiţii cu litere strâmbe, deformează ideea statului de drept, reducându-l la un concept negociabil, care-şi trage forţa din inamovibilitatea unor persoane aşezate pe scaune înalte şi asemănătoare cu cele ale stăpânilor de la care tot ea solicită clemenţă. Un lucru mai rămâne de spus: statul de drept a devenit de mult timp o iluzie mânuită de o stăpânire coruptă şi vremelnică, o iluzie pe care nici măcar societatea civilă nu mai vrea şi nu mai e capabilă să o deconspire.

luni, 11 august 2008

Parasutism la DNA

Daniel Morar, seful DNA, e pus in avion si aruncat la Bruxelles. Ma rog, asa vrea ministrul, sa scape de el avansandu-l. Intre timp, gaseste un procuror care e si parasutist cu acte in regula pentru DNA: Monica Serbanescu. Nu ne intrebati cine e, ca nici noi nu am auzit de ea pana acum. Incercam in cateva cuvinte sa punem pe tapet ce am mai auzit si noi de la unii, de la altii, sau ce am gasit pe net.

Cititi AICI

marți, 5 august 2008

Pact cu statul de drept: cum sa invatam legiuitorul sa respecte legea

.
Când eram mai pui și mai puțin informat, eram foarte impresionat când auzem politicienii sau juriștii pronunțând cuvântul “legiuitor”. “În înțelepciunea lui, legiuitorul a decis...”, auzem eu pe la televizor și mă gândeam că tare înțelept trebuie să fie nenea ăsta care scrie legi și care apără principiul statului de drept: nimeni nu este mai presus de lege.

Apoi, încet, încet l-am văzut mișunând pe la talk-show-uri. Având diferite nume: Andon, Bolcaș, Pavelescu, Ponta sau Buda. Pe rând, i-au dispărut și barba și pletele albe iar graiul meșteșugit a devenit insultă a bunului simț. Imaginația mea a luat câteva palme peste bot, iar legiuitorul s-a transformat într-un ticălos. De fapt, așa era dintotdeauna. Legiutorul nu ne apăra de arbitrar, așa cum credeam. Ci era chiar simbolul guvernării arbitrare, iar legea reprezenta modalitatea prin care își apăra prietenii penali. I-am văzut cu toții de curând în plină formă: predicând drepturile omului atunci când schimbau Codul de Procedură Penală pentru liniștea colegilor penali, atunci când insultau la pachet instituțiile statului pentru tupeul de a-i lua la întrebări, atunci când scuipau în direcția Comisiei Europene pentru că le dădea planurile de asigurare a impunității peste cap, atunci când lăsau fără buget, în fundul gol, Agenția Națională de Integritate, atunci când își numeau prietenii politici peste tot, inclusiv la ANP, și așa mai departe.
.
În urmă cu câțiva ani nu m-aș fi gândit că vom ajunge să ne rugăm de legiuitor să respecte statul de drept. Acum nu mă mai miră nimic. Săptămâna trecută am văzut cum a fost invitat să respecte legea. 17 ONG-uri, asociații profesionale și organizații sindicale au cerut partidelor politice să semneze un Pact cu statul de drept:

“…societatea civilă cere partidelor politice din România să se angajeze în vederea viitoarelor alegeri la semnarea unui Pact pentru statul de drept. Indiferent de ideologia partidelor, statul de drept este fundamentul natural al ordinii politice europene, iar un partid care, făţiş sau ascuns, are ca program subminarea statului de drept este un partid nedemocratic. Societatea civilă asociată în mai multe alianţe anticorupţie, constituite din ONG-uri, asociaţii profesionale şi sindicale, consideră de datoria sa să lupte contra forţelor politice care au un asemenea program nedemocratic, pentru a aduce la cunoştinţa votanţilor care este programul real al clasei politice din România, dincolo de promisiunile electorale.”.......


Dacă doriți să citiți și să semnați petiția ONG-urilor, vizitați http://www.petitieonline.ro/petitie/pact_cu_statul_de_drept-p34541045.html
.