duminică, 28 septembrie 2008

Ministerul Justitiei: Tacere cumparata cu stimulente


Documente interne apartinand Ministerului Justitiei dovedesc ca Tudor Chiuariu a acordat stimulente lunare consistente propriilor consilieri. Marius Iosif, fostul sef al ANP este unul dintre principalii beneficiari. Ministrul Predoiu nu sufla o vorba despre afacere.
Extra - stimulente pentru consilieri personali.

Astazi am primit, prin amabilitatea unor colegi, doua documente foarte interesante. Ordine ale fostului ministru al justitiei, Tudor Chiuariu, prin care acesta isi stimula lunar consilierii personali si directorii credinciosi. Am selectat, pentru exemplificare, cateva ordine privitoare la cei care au servit in comisia de inventariere a arhivei SIPA.
.

joi, 25 septembrie 2008

News alert: Daniel Morar, nominalizat pentru titlul de "Europeanul Anului" de către revista European Voice

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, se află printre finaliştii pentru premiul "Europeanul Anului", fiind nominalizat la categoria "Inspiraţia anului", "pentru că a ridicat lupta anticorupţie la un nivel înalt", se arată pe site-ul revistei European Voice (publicație a trustului The Economist*).

La aceeaşi categorie cu Daniel Morar, "Inspiraţia anului", se află şi omul de afaceri George Soros, "pentru că a susţinut drepturile şi reintegrarea romilor în Europa". Ceilalţi doi finalişti la această categorie sunt Lyn Evans, coordonatorul generatorului de particule din Geneva şi Katrine Camilleri, director adjunct al serviciului de refugiaţi din Malta.

O altă categorie este "Politicianul naţional al anului", unde printre finalişti se numără preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy şi cel al Serbiei, Boris Tadici, precum şi premierul polonez Donald Tusk.

Pentru titlul "comisarul anului" sunt nominalizaţi Meglena Kuneva, comisarul de origine bulgară care supervizează protecţia consumatorului, "pentru eforturile de a adapta drepturile consumatorului la economia digitală", estonianul Siim Kallas pentru înfiinţarea registrului lobbyiştilor şi expunerea beneficiarilor fondurilor UE, precum şi comisarii mediului, agriculturii şi concurenţei.

La categoria "Europarlamentarul anului" candidează cinci deputaţi din Marea Britanie, Franţa, Finlanda, Germania şi Luxemburg.

Pentru titlul "Oficialul UE al anului" sunt listaţi Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene, Jonathan Faull, directorul general pentru justiţie, Wolfgang Ischinger, fostul mediator UE între Serbia şi Kosovo, Ilkka Laitinen, directorul agenţiei de management al frontierelor Frontex şi Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene.

Toţi aceşti finalişti sunt în cursă pentru titlul "Europeanul anului", care în 2007 a fost obţinut de preşedintele Lituaniei, Valdas Adamkus. Printre premianţii de anul trecut s-au mai numărat Angela Merkel, Arnold Schwarzenegger şi Gary Kasparov.

Votul pentru Europeanul Anului 2008 este deschis online, începând cu joi, 25 septembrie şi poate fi accesat la adresa http://www.europeanvoice.com/page/evawards-user-vote/788.aspx.

Gala decernării premiilor va avea loc pe 2 decembrie în Palatul Bursei din Bruxelles, evenimentul aflându-se sub înaltul patronaj al premierului belgian Yves Leterme.
.
Sursă: Newsin
.
* The Economist este o revistă financiară din Marea Britanie. Revista a fost înfiinţată în anul 1943 de către James Wilson, un pălărier din oraşul Hawick, Scoţia. Acesta credea în comerţ liber, internaţionalism şi interferenţă minimă din partea guvernului în ce priveşte afacerile. În prezent (iunie 2008), tirajul revistei este de 1 milion de exemplare, din care mai mult de 80% este distribuit în afara Marii Britanii. Tirajul din Statele Unite ale Americii se ridică la mai mult de jumătate din totalul exemplarelor tipărite. Majoritatea articolelor din The Economist nu sunt semnate. Din anul 1928, jumătate din acţiuni sunt deţinute de Financial Times, iar restul de un grup de acţionari, din care o bună parte sunt în conducerea companiei. (http://ro.wikipedia.org/wiki/The_Economist)

vineri, 19 septembrie 2008

Interviu despre justitie pentru codexpolitic.us

Astăzi am dat un interviu pentru un coleg blogger. Mihnea scrie pe codexpolitic.us.
.
După gratiile justiţiei

Scris de Mihnea - 19 Sep 2008: Cei de la blogul Penitenciar mi-au acordat un interviu. Pentru necunoscatori, reteaua Gherila Virtuala este compusa dintr-un numar de bloguri pe teme de justitie, colaboratorii proiectului fiind, in mare masura, anonimi. Impreuna, acestia militeaza pentru demascarea abuzurilor din sistemul romanesc de justitie.

1. Ce imi poti spune despre tine si despre voi, ca si grup? Ce v-a impins sa folositi internetul drept cale de comunicare si ce doriti sa obtineti cu acest site?
.
Despre mine nu prea multe. Noi, ca grup, ne-am format treptat. Am fost 3 la inceput, acum suntem 8 si cred ca in 2 luni vom fi 12. Am gandit blogul ca un efort de grup, pentru ca ne propusesem la inceput sa scriem zilnic.. Era clar ca e singura cale. Altfel n-ai cum si blog si munca. Toti suntem part-foarte putin time pe blog.

Am folosit internetul pentru ca e aproape gratis, e usor accesibil si mesajul se distribuie mult mai bine. Am incercat si prin mass media, o vreme, dar nu a mers tot tat de bine. Nu intotdeauna ce ne intereseaza pe noi face rating. La inceput am scris si atat. Apoi am trimis mailuri in sistem. Mai tarziu am facut ceva optimizare… nu stiu cat de bine ne-a iesit.

Dorim sa incurajam oamenii care lucreaza in penitenciare sa comunice. E ceva exceptional pentru un astfel de sistem. Pana recent erau pedepsiti daca erau prinsi ca citesc blogul. Ne-au sprijinit destul de mult sindicatele (SNLP si FSANP), care au inteles imediat utilitatea unei astfel de colaborari.

Informam, formam opinie si incercam sa influentam agenda publica. Spunem lucrurilor pe nume (atat cat ne pricepem). Avem teme clare si prioritati bine definite, dupa cum se poate vedea. Sustinem functia educativa a penitenciarului, criticam abuzurile si incompetenta, incercam sa tinem personalul informat, discutam despre nevoia de reforma.

2. Ce poti sa-mi spui de intreaga retea Gherila Virtuala, de miscarea in sine? A fost ceva planuit sau v-ati ‘gasit’ intre voi? Aveti un plan pentru viitorul acestei retele sau intentionati sa fiti descoperiti, incet incet, de cat mai multa lume? V-ati facut reclama pe undeva pe net sau ati fost descoperiti de catre colegi si alti oameni interesati?
.
Ideea cu reteaua ne-a venit dupa ce am observat ca mai sunt bloguri de justitie. Un coleg s-a ocupat de tot. A luat legatura cu ceilalti autori. Ne-am inteles si am facut Gherila Virtuala. Planul pentru reteta este sa o facem cat mai mare si cat mai vocala, dar nu va fi o bomba, se va cladi pas cu pas. Nu ne-am facut reclama pe net.
.

vineri, 5 septembrie 2008

CSM-Predoiu:1-0

Predoiu a gasit pe cineva mai bun, mai inalt, mai frumos, mai rapid, mai...barbat decat Morar pentru conducerea DNA. Barbuleasca, de acord cu propunerea, tare mai lauda alegerea. Dar nici unul nu a auzit urmatorul banc: Cica fiul, dupa noaptea nuntii, vine la taica-sau si ii spune ca nu o mai vrea pe nevasta-sa. Moshu` intreaba de ce. `E virgina`, raspunde baiatul. La care batranul spune `Ai dreptate, fiule. Daca nu le-a trebuit altora, nici noua nu ne trebuie`. Despre cum a pierdut Predoiu meciul cu CSM, neinvatand din patania predecesorului sau, Chiuariu, in episodul Ţuluş (a-i putea sa juri ca baietii astia au venit cu aceeasi misiune), a se citi Predoiu, infrant de CSM.
.